Primesc des intrebarea: Care e diferenta intre Evensys si Eventive?
Evensys s-a lansat in 2006 si timp de un an si ceva acoperea integral tot ce insemna organizarea unui eveniment. In septembrie 2007, departamentul nostru de logistica de eveniment se desprinde intr-o companie separata, Eventive.
Astfel Evensys se ocupa acum doar de partea de concept de eveniment, iar Eventive de bucataria sa. La Webstock, de exemplu, Evensys a acoperit partea de program si vorbitori, iar Eventive a pus in scena conferintele, workshop-urile si gala premiilor web 2.0, incercand sa ofere participantilor o experienta de eveniment cat mai placuta.
Mai mult, Eventive si-a dezvoltat si un portofoliu de clienti propriu, oferindu-si serviciile in zona corporate pentru conferintele sau petrecerile unor companii. Iar de anul trecut a inceput colaborarea cu agentii de PR pe unele dintre proiectele acestora, ce implica logistica.
In cazul in care nu e un lucru cunoscut deja de toata lumea, sunt partener in ambele companii.