Companiile ar trebui sa puna, la vedere, pe site-urile lor ofertele prezentate in reclame. Asta e concluzia unor cautari facute astazi pe site-urile Zapp si Orange.
De o luna folosesc un modem Vodafone imprumutat si trebuie sa imi gasesc o noua conexiune mobila. Nu vreau sa fac un abonament pentru asta, asa ca m-am gandit la oferta Zapp prezentata in diverse reclame TV.
Desi imi place mult noul site Zapp si totul pare bine aranjat in structura sa, am avut insa cateva dificultati in a gasi ceea ce ma interesa. Problema cea mai mare pe care am vazut-o a fost legata de modalitatea de prezentare a ofertei. Nu ar trebui sa ma faca sa imi pun intrebari. Ar trebui sa-mi explice simplu cum pot intra in posesia ei.
Cred ca nu ar strica un text de genul: “Daca vrei Internet fara abonament, cumperi un modem cu X euro si platesti apoi lunar Y euro“.
In TV Mania am vazut o reclama la un USB stick minune de la Toshiba, aflat in oferta Orange. Este si stick, si modem, si telefon, si recorder, si mp3 player. Reclama imi spunea ca il gasesc in Web Shop. Eu nu l-am gasit prin browsing, ci doar prin search.
Nu stiu daca asta e neaparat treaba de consultant independent sau de outsider, dar fiecare site de companie ar trebui testat pe oameni inainte de lansare. Cred ca ar putea fi imbunatatite si toata lumea ar fi (mai) fericita in final.