Cred cu toata taria ca 2007 a fost cel mai bun an al online-ului romanesc, iar ca 2008 va fi atat de bun incat ii va prinde pe multi chiar nepregatiti sau cu fara resurse. 2008 va fi anul wild wild west, in care se va da o batalie pentru teritoriu (felie de business, felie de awareness etc.) Iata ce vad eu – printre altele – ca vom vedea pe/ pe langa Internet in 2008:
- fiecare agentie de publicitate din top 10 va avea cel putin un om dedicat new media sau chiar un departament; unii dupa posibilitati vor lansa companii de sine statatoare. Deja sunt cateva grupuri care au facut acest pas de prin 2005 – 2006 (McCann, Leo Burnett, Ogilvy/ OgilvyOne, Mediaedge:cia, BBDO/ Media Direction, Grey, Saatchi&Saatchi/ Zenith Media).
- companiile/ marii clienti de publicitate (si nu numai ) vor adopta specialisti pentru a le manageria comunicarea online. Am fost placut impresionat sa aflu ca L’Oreal are un om in-house dedicat online-ului. Trend-ul asta e cu bataie mai lunga, cam pana in 2009.
- marii clienti de publicitate vor avea cel putin o campanie online distincta. Trend-ul asta a pornit inainte 2007, caci am vazut deja mai multe campanii online semnate de P&G, Unilever, Coca-Cola, Pepsi, Vodafone, Orange etc., dar cred ca in 2008 vom vedea pe web companii care “traditional” nu au o afinitate pentru Internet.