Salut prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat… Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana… Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele. Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da’ ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri… Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta. Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez. Ce sa caut? “Pachet salarial atragator”, “lucrul intr-o echipa tanara si dinamica”, “mediu creativ”, “posibilitatea unei cariere stralucitoare”? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la BAC merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate… Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da’ platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala… Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici? Deci asta e o multinationala… Nu, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, “flexibil”? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce, atunci? Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e… Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential… Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tai cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna. Nu, ma, nu, nu fac misto, da’ daca nu-mi zici cat castigi… Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.
Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (!?) si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai? Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti? Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton. Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata? Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire? Stii ca futi (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene? Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii?
Nu, prietene, habar n-ai. Da’ habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!
Al tau,
PAH
Acesta este un text scris de Patrick Andre de Hillerin. Este al doilea text primit de la PAH pe care il postez la mine pe blog. Primul il gasiti aici. Patrick isi va lansa in curand blogul personal si mai mult, doreste sa porneasca o campanie anti-overwork.
Textul lui Patrick mi-a adus aminte de un editorial scris de mine pentru revista Biz in urma fix cu trei ani.
UPDATE: Patrick si-a lansat blogul, il gasiti aici.
un text de nota 10
am crezut ca e scris de tine :)mult respect pentru Patrick, am ris si m-am intristat.. astept cu nerabdare sa-si lanseze blogul, as contribui si eu la campania anti-muncamultasiinutila a lui. Mi-am adus aminte ca acum ceva timp i-am scris lui Tom Hodgkinson sa-si lanseze revista The Idler si in Romania, ca ar avea sigur fani aici.. mi-a raspuns ca nu s-a gindit chiar asa departe, dar de ce nu :))
la un scurt search pe google am gasit si blogurile lui Patrick AH. unul e asta http://deathliners.blogspot.com/
Multam, Cristi. M-am rupt putin de indatoririle corporatiste si am facut si blogul inspirat de textul cu pricina. Cum zicea si Anca, e deatliners.blogspot.com/Anca, cand am o ide clara despre campanie, dau semn.
*idee clara. Scuze, mananc litere.
foarte, foarte fain scris… mi-ar placea ca respectiva campanie sa se adreseze atat “muncitorilor” (ca uite dom’le, mai sunt si alte lucruri care sa conteze, ca ai si tu niste drepturi), cat si “corporatiilor” (dude, sunt niste legi de respectat) si “autoritatilor” (uite niste legi; vegheati si voi sa fie respectate)… astept cu nerabdare za campaign
Foarte fain textul, şi eu am crezut că e scris de tine, Cristian. :)Trist, dar adevărat… mulţi nu raelizează (realizăm?) că de fapt muncesc doar pentru bani, că altceva nu le mai rămâne.
Pentru Cristi si pentru Corina:Campania, din cate am vorbit deja cu colegii mei, se va axa pe drepturile angajatilor. Vrem sa o facem foarte clasic, foarte dura si, cum mi-a sugerat Cristi, probabil va avea si o componenta de blogging. De fapt, deja are, caci blogul deathliners.blogspot.com de asta e facut, nu ca sa fie blogul meu personal. Sper sa iasa si foarte virala, caci, in definitiv, pe mail ii gasim pe cei care, din punctul meu de vedere, sunt target-ul. Cand am deja ceva, va anunt.
Sub o lozinca precum munca te elibereaza (arbeit macht frei), au murit zeci de mii de oameni in lagare de concentrare si, totusi, daca as scrie-o aici, nu s-ar gasi nimeni sa se declare oripilat ori cel putin sa-i chestioneze incarcatura de adevar. Cum ne elibereaza? De ce ne elibereaza? Cum se face ca de cele mai multe ori tocmai sclavii munceau pentru folosul oamenilor liberi?Insa, daca as indrazni sa sustin ironic pozitia contrara printr-o butada precum: If you work your ass, you’ll idle your brains, se va gasi imediat cineva care sa isi exprime zgomotos dezaprobarea (vezi unul dintre comentariile din preambul). Imi vine sa spun ca munca are partizani fundamentalisti din instinct.Militez pentru o trandavie activa – asezonata din belsug cu tot soiul de activitati – in detrimentul unei munci monocorde, lipsita de varietate. Nu-mi aduc aminte acum cine zicea ca Iadul trebuie sa fie monoton, dar cu siguranta nu a fost apologetul muncii decerebrate.http://mareaevadare.blogspot.com/2007/04/fundamentalismul-de-corporatie.html
Azi noapte am incercat sa-i raspund “prietenului” Patrick: L-am pus pe blogul lui … http://deathliners.blogspot.com/Il pun si aici … poate se ami gasesc doritori sa combata..Da prietene, stiam toate astea… dar tu le spui asa frumos… de parca ai vorbi unei clase de elevi in care s-a intamplat ceva nepotrivit, s-acum trebuie tinuta o scurta morala… ca poate ajuta… si e bine sa ai un raspuns… in caz ca te intreaba cineva daca ai facut ceva in situatia creata.Daca chiar imi esti prieten, vezi ca ma gasesti in mailuri, pe messenger, acasa,la birou, ba mai nou si pe blog,si daca ai rabdare cu mine o sa descoperi ca nu-s asa dezumanizat cum zici tu.Ma gasesti si-n parc, si la bere si daca nu te dezarmeaza 3-4 intalniri contramandate vom reusi sa stam de vorba cateva minute. Si chiar daca stii, iti voi spune ca te-ai panicat pe-un subiect dramatizat de presa, si ca unele nuante sunt de dragul “publicului”.Evident iti voi spune ca nu-i un subiect izolat, si ca… si eu am mari nemultumiri de cum arata lista mea de prioritati, si ca in jurul meu sunt tot mai multi care-si cauta/gasesc/aleg un exit, si ca nici eu nu mai sunt cel care am fost odata.Si poate ne vom si certa putin pt ca supozitia ca “tin locul altuia ocupat” e puerila, pt ca ce mi-as dori mai mult e sa gasesc pe cineva caruia sa-i dau in primire, si pt ca e tot mai greu sa cresti oameni, si pt ca cei care vin noi … vorbesc in cuvinte tale (“sunt deschis oricarui challenge, …. si ador lucrul in echipa”) dar invariabil folosesc un format standard de pe un site ….., si ca daca-i dai un document gol in care sa faca ceva…l-ai pierdut. Dar in final voi recunoaste ca intr-adevar aia care nu erau pe locul lor si-au tot cautat locul pana au ajuns la “organizare”.Da, poate ca ai dreptate sa vorbesti cu mine de parca as fi alcoolic, drogat, sau “dusman social”, dar nu fur, nu insel, nu mint…, si nu-i usor dar si daca as fi luat calea “tarilor calde”, sau m-as fi facut constructor, sofer sau capsunar … tot as fi fost supus greselii si tot ar fi trebuit sa… am grija de mine.Am vazut ca ti-ai facut blog. Felicitari. Mi-a zis cineva ca pe blog “dezbaterea polemica” e mai naturala decat “editorialul”. Tu ce crezi?
Iete treceam p’aci ca ramsei in urma si nu m-am putut abtine sa nu zic si io ceva…1. Textul marfa rau, bestial, beton armat, asfalt, sosea alea alea… bravo! felicitari!2. Nu imi place sa aud de oameni care lucreaza on and on and on, dar pe de alta parte ii inteleg, ii inteleg chiar prea bine… anyway… Toate cele bune, Lexis.
inainte si dupa raluca“Mai bine o mana plina de odihna decat doi pumni plini de truda si vanare de vant” – Ecleziastul Moartea prin epuizare a Ralucai Stroescu, tanara care lucra pana saptamana trecuta ca manager de audit la Ernst & Young, va schimba intrutotul felul in care ne raportam la cariera si la viata personala. Indraznesc sa spun ca, de acum inainte, se va putea vorbi de un inainte si de un dupa. Vom putea vorbi de un moment anterior in care nu am chestionat mirajul carierei de succes si sacrificiile la nivel personal pe care le implica…
subscriu campaniei, eu demult scriam kestii de genu’ pe bloguri si forumuri
LAAAMMEEEde cand se moare de munca in tzara lenei? mi-ar fi rusine…