Acum o lună, brandul Olympus m-a “provocat” să gătesc sănătos pentru prieteni. Acum, mă invită să mă întorc în Grecia pe care am cunoscut-o eu. Și oricât de mult mi-ar plăcea să îmi pot schimbă acum planurile de vacanță, nu pot decât să mă întorc cu gândul.
O relație specială și personală
Pentru unii, este cel mai magic loc de pe Pământ. Pentru alții, este centrul civilizației europene. Pentru mine, Grecia a fost țara în care mi-am găsit jumătatea bună, acum 12 ani.
Privind acum în urmă, zâmbesc la multe amintiri și mă întreb: “De ce am fost atât de puțin în Grecia?”.
Prima vacanță în afara țării a fost în Creta, într-unul dintre cele mai animate locuri în care am fost eu vreodată. Hersonissos avea străzile pline după lăsarea soarelui. Ziua însă, aproape nu zăreai pe nimeni. A fost o vacanță stabilită dintr-un impuls de moment, după mulți ani cu multe nopți “pierdute” pe Litoralul românesc. Chiar am vrut acum doi ani să mă întorc în Creta. Ar fi fost o bună revedere după 10 ani.
Într-un acces de spontaneitate, am plecat în urmă cu cinci ani, într-un weekend foarte prelungit în Paralia Katerini. Era luna mai, nu tocmai cel mai bun sezon de plajă, dar ne-am bucurat de liniște și de compania unui grup mare de nemți. A fost o mini-vacanță de refresh într-o perioadă aglomerată.
A treia venire în Elada e legată de o propunere last minute foarte convenabilă, din 2012. Ne-a vrăjit atât de tare oferta pentru Rhodos, încât am plecat în mai puțin de o săptămâna. Iar insula a fost mai mult decât minunată. Am stat lângă Lindos, un orășel foarte frumos, ridicat pe o colină, cu un mic golf în care yacht-urile se odihnesc și străjuit de o acropolă care respiră a Grecia în fiecare firicel de praf antic. Casele albe își transformă acoperișurile în terase când se lasă seara, străzile înguste pavate cu pietre de râu și călătoria cu ineditul taxi al satului, un măgar, îmi sunt încă amintiri vii. Aș plecă din nou chiar săptămâna viitoare!
Descoperă Grecia tradițională
Probabil cel mai cunoscut produs din portofoliul Olympus este iaurtul grecesc, iar compania dorește să îl facă și mai cunoscut printr-o promoție ce durează până la finele acestei luni, care aduce o vacanță în Grecia tradițională. Detaliile complete sunt disponibile în această pagină.
Apreciat de foarte mulți consumatori, iaurtul grecesc este un sortiment special, în variantele cu 0%, 2% si 10% grăsime, precum și în diverse variante de gust și arome (rodie și zmeură, vișine, biscuiți cu cereale și coacăze), consistent și hrănitor.
***
Blogul Manafu.ro este implicat în campaniile de comunicare ale Olympus în România.
BUNA ZIUA,
Am cumparat iaurt grecesc si m-am inscris in campanie(acum sa vad cum voi sta cu…norocul…).
Dar am o intrebare:
De ce pe la supermarketurile din BOTOSANI(KAUFLAND,CARREFOUR),gama de produse este …CAM RESTRANSA?
[…] Detalii la Manafu […]