La Social Media Summit, am avut o prezentare despre influencer marketing. Subiectul nu e nou. Ani la rândul a fost identificat cu blogger relations și cu celebrity endorsement. Acum însă lumea întreagă l-a pus între cele mai importante tendințe din acest an, alături de content marketing, virtual reality și video marketing.
Eu am punctat la eveniment mai multe aspecte pe care le consider importante (și pe care le voi trata în posturi separate). Vreau să vorbesc acum despre tipurile de influenceri de la noi, pornind de la un slide din prezentare care s-a viralizat printre participanți.
Am identificat 8 categorii* principale de persoane cu influență. Tradițional, un influencer este o persoană care poate influența alte persoane în deciziile lor de cumpărare. Altfel spus, este acea persoană care ne poate convinge direct sau indirect să alegem un produs sau un serviciu. Realist vorbind, cei mai mulți influenceri reușesc astăzi în mare parte să creeze favorabilitate și considerație față de un brand și mai puțin o achiziție directă.
Cine sunt cei care influențează
THE ORIGINALS – Bloggerii autentici, cei care și-au construit un brand personal “pe persoană fizică”, cei care au democratizat endorsement-ul și au oferit companiilor un nou canal de promovare. Unde influențează? Pe blog.
EXTANTS – Celebritățile care au îmbrățișat social media, începând cu blogurile, și au construit comunități mari. Unde influențează? Pe Facebook.
HEROES – Jurnaliștii care și-au întărit vocea mai întâi prin bloguri și apoi au răspândit vestea la audiențe noi prin rețelele sociale. Unde influențează? Pe blog și Facebook.
ALMOST HUMANS – Oameni cu talent la scris, care s-au remarcat prin povești de viață adesea în spatele unor pseudonime sau fără o carte de vizită cu un nume mare pe ea.Unde influențează? Pe blog.
HUNTERS – Noile celebrități. În general, femei interesate de lifestyle și modă, care au reușit să construiască branduri personale într-un timp record, cu multă muncă și (adesea) cu echipe de management. Unde influențează? Pe Facebook și Instagram.
THE LEFTOVERS – Persoane foarte puțin cunoscute, cu un CV crescut pe numele emisiunilor sau televiziunilor pe la care au trecut pentru scurt timp. Poartă “burtiere” cu blogger și reușesc, surprinzător, să atragă public. Unde influențează? Pe Facebook.
THE RETURNED – Celebrități ale vremurilor în care media creștea în ritm rapid, care au dispărut pentru o perioadă și s-au reinventat prin blogging. Unde influențează? Pe blog și Facebook.
TOMORROW PEOPLE – Micro-influencerii, oameni care nu au un statut anume, dar se bucură de o vizibilitate în cercuri mici și sunt un model prin activitățile lor (călătorii, achiziții, timp liber). Unde influențează? Pe Facebook.
Lucrez să extind lista, așa că orice sugestie e binevenită, cu argumentele de rigoare.
* numele sunt inspirate din seriale SF lansate în ultimii ani
[…] ar fi ”58% dintre utilizatorii români de internet cu vârste de peste 16 ani citesc bloguri”, despre influencers marketing în general și a venit cu exemple concrete de Așa Da și Așa Nu. Și mie […]
Performerii care n-au timp de blog, dar au site / portofoliu. Indirect sunt influenceri.
Exemplu: Adrian Ghenie artist contemporan caruia Sotheby’s i-a vandut un tablou cu 4 mil dolari luna trecuta, iar in urma cu 2 ani o alta lucrare cu 1.8 mil USD. A creat un curent in lumea artelor plastice din Romania, desi la randu-i este puternic influentat de opera lui Francis Bacon.
o categorie : The Blacklist
The Blacklist nu prea e SF, dar m-ai provocat sa ma gandesc la o categorie de influenceri sub acest nume.
Foarte util articolul tau, Cristi! Ma gandesc ca ti-ar face placere sa citesti acest material smart din HBR, care explica felul in care “functioneaza” influentatorii. Mie mi s-a parut util in completarea subiectului abordat de tine.
https://hbr.org/2016/02/your-networks-structure-matters-more-than-its-size?utm_campaign=HBR&utm_source=facebook&utm_medium=social
[…] vorbit și despre cele 8 tipuri de Influenceri, categorisire propusă de Cristian Manafu, o idee care mi s-a părut […]
Ai uitat “Lobsters” sau Homarii (după mult-comentatul film The Lobsters al lui Yorgos Lanthimos), o categorie similară fanilor acestuia, ceva între lobbyiști și snobi 🙂 dacă tot e să ne luăm după ultimele filme
Am mers pe seriale, Marius!
Mă miram eu de ce mi se par așa puțin cunoscute 🙂 Pot să te share-uiesc, să cerem părerea cinefililor? Mi se pare o analogie interesantă, chiar dacă nu mi-s familiare toate personajele…
[…] influencerii din internetul românesc cu personaje din serialele americane. Articolul este aici, pe blogul său, iar în primă fază nu m-am prins despre ce este vorba – fiindcă nu avem […]
[…] Social Media Summit-ul de anul acesta, am văzut o prezentare interesantă despre categoriile de influenceri din online în România. Cristian Manafu i-a încadrat în 8 categorii, descrise detaliat și exemplificate. Fie că devin […]
Sunt un influencer de 5 ani, farmacist fiind, recomand produse farmaceutice tuturor pacientilor si primesc si multumiri in schimb. Sper din suflet sa reusesc asta si in mediu online, nu doar offline.
Foarte util articolul.
Multumesc
[…] februarie 2016, Cristi a prezentat cele 8 tipuri de influenceri pe care-i întâlneam atunci în internetul românesc. Dar dintre care majoritatea aveau ca […]
Nu prea are nume SF si nici neaparat inspirat din seriale, insa ar merge un nume gen “The Outsiders”, unde regasim persoane din diverse nișe (fitness, travel, health) care desi sunt romani in Romania, influenteaza/colaboreaza cu branduri de afara.
Sigur, cu tupeu ma autonominalizez (cu siguranta sunt si multi altii). In prezent postez pe facebook, blog si instagram in engleza, dar ma adresez si romanilor (2.8M urmaritori pe facebook, 48k urmaritori pe instagram si trafic okeysh pe site).
Am colaborat si colaborez cu diverse branduri si in ro, insa mai ales cu branduri internationale (care ai desfacere si in ro).
Valentin, stiu ca ai avut succes. Felicitari! Anul viitor as vrea sa vorbesti la Webstock! Keep up the good work!
O onoare. Multumesc de gand!